Sisteme de alarmă rezidenţiale

Statisticile Poliţiei arată că atât în Galaţi cât şi în restul ţării numărul spargerilor de locuinţe a scăzut uşor în ultimii ani, dar ramâne la cote îngrijorătoare. Lunile de vară şi perioada sărbătorilor de iarnă sunt momentele preferate de hoţi, căci mulţi proprietari îşi lasă locuinţa nesupravegeată şi insuficient de bine protejată.

Cea mai bună protejare de hoţi se face cu ajutorul specialistilor în sisteme de pază sau sisteme de alarmă, deoarece fiecare locuinţă necesită altfel de sisteme. Chiar dacă se împărtăşesc cât mai puţine informaţii despre valorile din casă sau despre perioada exactă a unui concediu, tot este indicată o investiţie minimă pentru siguranţa proprie. Instalarea unui sistem de alarmă rezidenţial conectat la dispeceratul unei firme de pază devine astfel o solutie foarte eficientă pentru protejarea locuinţei şi a celor dragi.

„Indiferent de tipul de locuinţă, politica de securitate trebuie gândită prin prisma identificării vulnerabilitaţii spaţiului respectiv şi a stabilirii, cu sprijinul specialiştilor în domeniu, a modalităţilor adecvate de anihilare a acestora" recomandă reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sistemele de alarma rezidenţiale vă pot aduce linişte sufletească şi siguranţă. Ele sunt foarte eficace doar cuplate cu instruirea adecvată, instalarea corectă şi întreţinerea corectă. Dacă un sistem de alarmă rezidenţial este instalat incorect acest lucru poate cauza mari probleme atât dumneavoastră cât şi companiei ce îl monitorizează. De aceea este foarte importantă o documentare amanunţită înainte de achiziţionarea unui sistem de alarmă rezidenţial pentru a afla care este cel mai potrivit pentru nevoile dumneavoastră.

De obicei sistemele de alarmă rezidenţiale sunt achiziţionate şi instalate ca urmare a unei spargeri şi, desi acest comportament este gresit, duce la luarea unor decizii pripite şi, de cele mai multe ori, greşite. Lucrul acesta se întâmplă din cauză că documentarea prealabilă lipseşte şi achiziţia se face sub influenţa panicii, a şocului şi în baza unor factori precum preţul sau timpul de instalare.

Înainte de orice achiziţie, mai ales una aşa de importantă precum cele legate de siguranţă, trebuie să vă documentaţi. În cazul sistemelor de alarmă rezidenţiale trebuie să ştiţi ce factori influenţează funcţionarea sistemului, din ce este compus şi care sunt costurile lunare de operare. De asemenea este foarte important să lucraţi cu firme şi companii licenţiate de Poliţia Română si Serviciul Român de Iformaţii pentru că acest lucru atestă seriozitatea şi specializarea firmei sau a companiei.

De asemenea la fel de importantă precum calitatea sistemului de alarmă rezidenţial este importantă calitatea firmei de pază care îl monitorizează. La fel ca în cazul firmelor care asigură instalarea este important sa lucraţi cu o firmă de pază care să fie licenţiată de Poliţia Română si Serviciul Român de Iformaţii pentru această activitate. În felul acesta vă veţi asigura că toate bunurile dumneavoastră, cei dragi precum şi căminul vă sunt protejate.

Un sistem de alarmă rezidenţial, de regulă, este format din interfaţă de utlizare, baterie de backup(utilă în cazul unei cărderi de tensiune accidentale sau intenţionate), interfaţă de comunicare, centrală de alarmă, sirenă, senzori pentru geamuri şi uşi, senzori de mişcare şi de caldură, senzori de fum etc. De cele mai multe ori reprezentatul firmei sau companiei care instalează sistemul de alarmă rezidenţial vă poate consilia în legatură cu ce componente sunt necesare şi locul unde ar trebui amplasate.

Pe lângă un sistem de alarmă rezidenţial instalat şi operat corect mai sunt câteva reguli ce trebuiesc respectate pentru ca siguranţa domiciliului să fie completă:

  • Prima regulă este să fiţi foarte prudenţi cu persoanele cărora le permiteţi accesul şi să le confirmaţi identitatea de fiecare dată.
  • O altă regulă, la fel de importantă, este ca dacă nu aşteptaţi personal de specialitate care să vă repare o defecţiune să nu permiteţi accesul acelora care se recomandă ca depanatori.
  • În cazul în care acest lucru se aplică ar trebui sa ajungeti sa cunoaşteţi persoanele care asigură întreţinerea domiciliului, cartierului sau a zonei în care locuiţi. Nu puteţi cunoaşte fiecare contractor dar puteţi avea încredere în persoanele ale căror identitate este confirmată de către compania pentru care susţin că lucrează.
  • Folosiţi uneltele de bun simţ: vizorul sau video-interfonul pentru a confirma cine este la uşă înainte de a o deschide, ţineţi uşile şi ferestrele închise şi asigurate când nu sunteţi acasă, nu deschideţi uşile la persoane străine şi, bineînţeles, utilizaţi un sistem de alarma rezidential.
  • O ultimă şi foarte importantă regulă este să nu afişaţi numele complet pe cutia poştală, pe uşă, pe avizier sau în alte locuri de unde se poate face legatura cu domiciliul dumneavoastră. Dacă este necesar să aveţi un nume afişat folosiţi doar numele de familie şi, în cel mai rău caz, inţiala numelui mic. Măsura aceasta previne situaţia în care o persoană rău voitoare foloseşte numele dumnevoastră şi pretinde că vă cunoaşte la uşă sau în parcare după ce v-a urmărit de acasă. De asemenea masura aceasta previne intuirea sexului dumneavoastră, lucru ce vă poate proteja de tentativele de furt.

Pe final aveţi în vedere că un cămin aflat în siguranţă este un cămin fericit.

joomla template
template joomla